IATĂ

 

Nefericirea în costumul meu de mire

nefericirea cea mai mare nimfomană

turuie dragoste mea în neștire

pregătindu-mi rană după rană

COSTEL ZĂGAN

PATRIA CA OBIECT PERSONAL

 Cele mai frumoase lucruri

nu-mi aparțin

de pildă

viața

femeia 

cartea

sau

chiar Dumnezeu

ultimul

ceas

de

mână

pierdut

COSTEL ZĂGAN, ODE GINGAȘE

HYPERION, NUMĂRUL 1-2-3 - COSTEL ZĂGAN

 MEDITAȚIE

Mă oglindesc

în

ochii tăi

până

la

albastru

dragoste

În tristețea mea, eu sunt vesel.

Costel Zăgan, Inventeme

 

NU SUNT FIUL TĂCERII

 De patrie nu pot spune nicicând

a fost odată ca niciodată o țară

gura de rai nu-i numai cuvânt

limba română să mă dea afară

N-a fost odată ca niciodată o țară

nu m-am născut la tăcere în brațe

pe cei care tac tăcerea-i omoară

pe mine tăcerea n-o să mă-nhațe

Nu m-am născut la tăcere-n brațe

gura de rai nu-i ultimul cuvânt

n-o fi și viitorul un joc de paiațe

despre patrie pot spune oricând

Mamă și fiică mereu este țara

și ard pentru ea în iubire ca para

COSTEL ZĂGAN, CERVANTES INTERNAȚIONAL, 68, IANUARIE 2026

PREMONIȚIE

 Mâine se va naște cel mai mare poet

Costel Zăgan, NEMĂRGINIRI ÎNTR-UN VERS

EREZIE DE DECEMBRIE

 Ceea ce nu te omoară

îți face viața un iad

rasa religia politica

toate contează însă

cine nu muncește

degeaba se poate retrage

programul meu începe

și se termină cu muncă

amanta mea toți mă felicită

așa ceva nu s-a văzut

de la Adam și Eva eu promit

să nu mușc din mărul acestui veac

Costel Zăgan, EREZII DE-O CLIPĂ

04.12.2020

 

 Lucrurile opresc timpul, omu-l pune în mișcare.

Costel Zăgan, INVENTEME

UMILUL SUPREM

 Cuvântul ajunge carne

carnea ajunge cuvânt

se trezește de doarme

se visează murind

Carnea ajunge cuvânt

întrupată-n cer pustia

îngerii ce stau la rând

să ajungă-n România

Întrupată-n cer pustia

se trezește de doarme

de te-apucă iar mânia

cuvântul ajunge carne

Carnea ajunge cuvânt

de poeme sângerând

Costel Zăgan, CEZ(E)ISME II

SENZORII POEZIEI

Soarele mă ajută să-mi văd umbra

Costel Zăgan, NEMĂRGINIRI ÎNTR-UN VERS

 

Costel Zăgan, POEME POLIȚISTE

 poesisalert

pușca imaginară

glonțul de aur

COSTEL ZĂGAN, CRATIMA POESIEI

MIRCEA CĂRTĂRESCU: FEMEIE, FEMEIE, FEMEIE (fragment)

1

în răgetul acestei dimineți de decembrie

cine eliberează din degetele sale atâta lumină?

cine provoacă aceste descărcări clonice, ciobirea veiozelor,

declașarea automată a aparatelor de fotografiat din vitrine în

urmărirea hazardului, spectrului, sângelui, anvelopei?