MUZEUL INDESCIFRABIL
8
aștept și sosești
cum oare altfel împodobit ca zburătorii
privind prin mine ca printr-un cer
cu milă răscrucea
cu mila aversiunii alb cum e mai rău
alb înotând și dintrodată
surpriza fisurii cuvintele tale intrând
cu sfială omenească în șuvoiul acid
al cuvintelor mele
În zadar
am găsit
toate
punctele cardinale
ale
singurătăţii
Sânii tăi
iubito
iar
(m-)au înnebunit
spre nord
Ah, ce poate omul cere?
Ce-i mai bine: pacea-n sine?
Să se-agațe cu putere?
Să se vânture-i mai bine?
O căsuță să-și dureze?
Corturi să ridice-n cale?
Stâncii să se-credințeze?
Chiar și stânca se prăvale.
Ce îmi șade, n-o să-ți șadă!
Fiecare să vegheze,
Unde-i locul să se-așeze
Și cum stă ca să nu cadă!
