Frunză verde de Nirvana
ia de-aici pâinea și rana
Costel Zăgan, DISTIHURILE LUI DIONYSOS
* "Creaţia din cuvânt este marca poetului Costel Zăgan, la care Dumnezeu guvernează viaţa neexplorată a omului, "Dumnezeu este Cuvântul/sufleca-ţi-aş moarte" (Incompatibilitate mondială). Relevant în descifrarea menirii poetului este poemul "Artă poetică", dezvăluindu-i concepţia despre viaţă şi lume, "în fiecare zi/urc/câte-un/vers/din Golgota""
(Marian Dragomir, 22 de amprente)
* "Poet, aforist,scriitor, Costel Zăgan ne va încânta cu un grupaj divers de poeme. De la poezia scurtă de esenţă,trecând prin ludicul unor poezii în rimă, până la poezia de dragoste declarativă. Limbajul lejer, versurile pline de o învăţătură transmisă prin umor, uşor ironică, face ca poemele lui Costel Zăgan să fie citite cu plăcere şi interes : "În fiecare zi/urc/câte-un/vers/din Golgota." (Artă poetică) Nu metafora este punctul forte al versurilor scrise de poetul Costel Zăgan ,mai degrabă mesajul transmis de ele, ca şi cum citeşte gândurile unui "hâtru plin de glume", parafrazându-l pe marele Vasile Alecsandri : "Nebunul/satului/Urlă/de/plăcere/În/jurul/bisericii". (Zonă erogenă)" (Mihaela Meravei, Amprente ale sufletului gravate pe file de timp )
Îți mângâi trupul înstelat
parc-aș pregăti o armă
de nu aș fi la tine-n pat
undeva într-o cazarmă
Parc-aș pregăti o armă
la control vine segentul
ce strigă ia-o e alarmă
uite bombardamentul
La control vine segentul
de nu aș fi la tine-n pat
strig cade firmamentul
îți mângâi trupul înstelat
De parc-aș pregăti o armă
ucid toamna din cazarmă
Costel Zăgan, CEZ(E)ISME, 2008
în vama de la oancea se aud cocoșii
vântul piaptănă zăpada muradară
într-o gheretă prutul privește
un spectacol pompos
la un post rusesc de televiziune
un vameș ne caută pe sub coaste
de țigări băuturi droguri pistoale
viață
ANDREI VELEA, LUMEA E O PISICĂ JIGĂRITĂ, 2012
CÂRPE
împărțim un colț de pâine
bem apă din aceeași cană
și habar nu ai că sub cârpele astea
m-ascund eu
copil fugit de-acasă
în căutarea unicornului pierdut
MUZEUL INDESCIFRABIL
8
aștept și sosești
cum oare altfel împodobit ca zburătorii
privind prin mine ca printr-un cer
cu milă răscrucea
cu mila aversiunii alb cum e mai rău
alb înotând și dintrodată
surpriza fisurii cuvintele tale intrând
cu sfială omenească în șuvoiul acid
al cuvintelor mele
În zadar
am găsit
toate
punctele cardinale
ale
singurătăţii
Sânii tăi
iubito
iar
(m-)au înnebunit
spre nord
Ah, ce poate omul cere?
Ce-i mai bine: pacea-n sine?
Să se-agațe cu putere?
Să se vânture-i mai bine?
O căsuță să-și dureze?
Corturi să ridice-n cale?
Stâncii să se-credințeze?
Chiar și stânca se prăvale.
Ce îmi șade, n-o să-ți șadă!
Fiecare să vegheze,
Unde-i locul să se-așeze
Și cum stă ca să nu cadă!