CÂRPE
împărțim un colț de pâine
bem apă din aceeași cană
și habar nu ai că sub cârpele astea
m-ascund eu
copil fugit de-acasă
în căutarea unicornului pierdut
CÂRPE
împărțim un colț de pâine
bem apă din aceeași cană
și habar nu ai că sub cârpele astea
m-ascund eu
copil fugit de-acasă
în căutarea unicornului pierdut
MUZEUL INDESCIFRABIL
8
aștept și sosești
cum oare altfel împodobit ca zburătorii
privind prin mine ca printr-un cer
cu milă răscrucea
cu mila aversiunii alb cum e mai rău
alb înotând și dintrodată
surpriza fisurii cuvintele tale intrând
cu sfială omenească în șuvoiul acid
al cuvintelor mele
În zadar
am găsit
toate
punctele cardinale
ale
singurătăţii
Sânii tăi
iubito
iar
(m-)au înnebunit
spre nord
Ah, ce poate omul cere?
Ce-i mai bine: pacea-n sine?
Să se-agațe cu putere?
Să se vânture-i mai bine?
O căsuță să-și dureze?
Corturi să ridice-n cale?
Stâncii să se-credințeze?
Chiar și stânca se prăvale.
Ce îmi șade, n-o să-ți șadă!
Fiecare să vegheze,
Unde-i locul să se-așeze
Și cum stă ca să nu cadă!
Mi-e foame de tine femeie
ce secetă-i la mine în suflet
un
însă cerul rămâne putred
Costel Zăgan
CLIPE
Sunt clipe care nu-și găsesc o limbă,
Decât cuvântul mai adânci fiind,
Adeseori înnebunesc de jind
Și-n moarte frumusețea li se schimbă.
Ascultă! Le auzi foșnind, puzderii?
Ca vântul serii tremură, plutesc,
Și orice clipă e un prunc regesc
Ce și-a restituit coroana - serii.
Poete! Sunt coroanele-ale tale!
Nu le lăsa putreziciunii-n cale,
Într-un mormânt de bezne și de friguri.
Pegasul ți-l înhamă și dă-i pinteni!
Tu cântă frumusețea pretutindeni,
Iar zeii te vor răsplăti, fii sigur!
Fericirea mă învaţă să sufăr
monostih de Costel Zăgan din Universuri paralele (28 februarie 2015)