DOMNIȘOARELOR IAR L-AM VISAT PE NICOLAE LABIȘ

  

În fiecare clipă realitatea mă izbeşte în faţă
irealitatea
rupe cuvinte din carnea mea
bucăţi mari
din poemele mele de dragoste
atârnă
pe gardurile femeilor
din satul meu natal
câinii fug
cu colacii iluziilormele nocturne
în cozile lor mândre
ca nişte steaguri
la o manifestaţie
anti-realitatea românească
apoi
se încaieră
prin
şanţurile
haikuurilor mele de weekend
dincolo de retina imaginaţiei
fetele mari se joacă de-a v-aţi ascunselea
cu sentimentele mele erotice
de copil
cu efect întârziat
babele satului
mă recunosc ca lider de necontestat
Şi eu eu ce fac
Cu poezia pe umăr ca o puşcă
iar vreau să vânez
moartea căprioarei
dintr-un foc
Halal poet
cu
scaunul singurătăţii
la
cap
N-am ce zice
n-am ce scrie
Pauză de viaţă
cică

Costel Zăgan